Da, asa e. Astazi. Noul meu VW de nici o luna e scrasched! Si da, stiu ce-or sa zica barbatii: "E si normal, e femeie". Insa daca nu am mai pleca de la aceasta asa-zisa zicala preconceputa poate am avea si noi mai multa incredere in fortele noastre proprii.
Insa nu asta vreau sa va povestesc ci de ceea ce se intampla la sectia de politie la care te duci sa aduci la cunostinta ceea ce-ai facut.
Acolo incepe de fapt distractia. Eu am fost norocoasa, nu am stat decat 3 ore, insa am auzit ca atunci cand e viscol, ploaie si ninsoare stai pana iti creste barba!
In timp ce asteptam afara sa mi se faca constatarea a iesit un nenea politist, functionar public de altfel, foarte bine hranit, si s-a urcat intr-un super ultra Mercedez de spuneai ca e cel putin Vicepresident la o multinationala. Stau si ma gandesc oare ce incasari face zilnic din spagile pe care le ia...
Dupa ce mi s-a facut constatarea: portiera spate zgariata, portiera fata zgariata, plus aripa dreapta fata zgariata si infundata - mda, stiu, oribil, am intrat in sectie sa asteptam sa ne ia un politist in primire. Toata lumea avea un numar la declaratie, insa ca la noi romanii, pilele intrau fara nici o jena in fata.
Dupa cum era de asteptat sau nu, a inceput scandalul: un tip la vreo 40 de ani, inalt, destul de bine facut a inceput sa-i admonesteze verbal pe domnii politisti, dar destul de diplomatic, spunandu-le cate in luna si in stele, toate adevarate, si pe de-asupra spunand ca ei sunt platiti din banii nostri. Ei, aici a ripostat dl politist spunand ca el nu e sclavul nimanui si ca nu noi il platim pe el. Atunci s-a auzit o voce isterica, a carei tonalitate s-a ridicat pana la tonul de urlet, ca in fata ei nu se mai baga nimeni, ca ea sta acolo de 3 ore cu copilul etc, etc, pana cand politistii au facut ceea ce trebuiau sa faca de la bun inceput si anume: sa respecte dracului numarul de pe Declaratie.
Asa s-a si intamplat timp de maximum 1 ora dupa care a inceput nebunia: erau 3 camere unde sa intra in ordinea numarului. La un moment data a incepu o vanzoleala de nedescris: politistii ieseau si intrau dintr-o camera intr-alta, lumea se foia pe hol, unii intrau peste altii, politistii ii dadeau afara, ei intrau iarasi. Eram si eu prin acea mare de oameni si la un moment dat un politist imi zice: "Dra, chemati-l pe dl Voiculescu pana la mine". Wow, devenisem secretara dl comisar.
Cu zambetul pe buze merg la dl Voiculescu si ii spun ca dl politist de la camera 3 il cheama. Se ridica dl Voiculescu si merge la camera 3 si in usa spune cu voce tare: "ce dracu caut eu aici? Cine m-a chemat?" si se intoarce si pleaca.
M-a bufnit rasul. Era o adevarat nebunie acolo si mi-am dat seama ca ei chiar nu aveau nici o vina: ce dracu sa faca intr-o cladire numai cu camere si fara nici un calculator? Ce sa faca fara un sistem de afisare a numerelor de pe declaratii, cu bon de numar si tot tacamul? Ce sa faca in acel sistem rudimentar unde inca mai scriem cu mana si nimic nu e sistematizat? Sa nu mai vorbim de salarii, care si alea sunt vai si mama lor. Si atunci cum sa nu ia si ei o mica/mare spaga?
Evident ca si la sectia unde am venit eu s-a produs o mica mita: a venit o doamna slabuta, imbracata intr-o rochita de vara flu-flu, cu sanii mai mult pe-afara decat in sutien. Intra in fata tuturor la dl politist sa ia un pix ca nu avea.
La un moment dat am reusit si eu sa intru, dar la putin timp a aparut duduia cu declaratia completata, iar dl politist i-a zis sa ia loc ca termina imediat cu mine si apoi ii ia si ei pixul :)
Va dati seama ca atunci cand a intrat sa ia pixul de la dl politist i-a dat si dl un mic cadou, asa, ca pentru fuctionarii publici.
miercuri, 9 iulie 2008
duminică, 6 iulie 2008
Femeia
Acum 2 zile am fost la bestfest. Pana sa inceapa concertul lui Alanis Morissette stateam si eu si ma uitam in jur la cei de-acolo. Am remarcat cu placere ca majoritatea celor veniti erau tineri "smart casual" si "flowerpower". Am fost incantata cat de cat sa ma aflu intr-un alt mediu decat cel care ne inconjoara zi de zi, fara sa avem ceva de comentat, pe acolo pe unde ne poarta treburile zilnice.
Insa ceea ce mi-a atras atentia a fost ea, Femeia de la concerte, prezenta pretutindeni si totusi acceasi Femeie de pe strada, de la munca, de la coafor... doar Femeia.
Stau si ma intreb de ce le este barbatilor asa de greu sa ne inteleaga si raspunsul este foarte simplu: noi mereu jucam un rol: al fetei suparate, al celei cu un Ego imens, al celei fitzoase si multe alte roluri, depinzand de situatie.
Cu Barbatii lucrurile stau taman invers: ei sunt ceea ce fac si ceea ce spun in marea lor majoritate. Bine, sunt si cei care ne ademenesc in mrejele unei asa-zise relatii, pentru ca noi sa fim mai docile in pretentii si neincredere, insa bottom of line sunt sinceri, mult mai sinceri decat noi.
Rad mereu in sinea mea cand vad acest joc al Femeii care nu vrea altceva decat sa atraga atentia, sa se simta admirata si "iubita", oricum ar fi, numai sa vada si celelalte din jur, ca Ea si numai Ea domina multimea.
"E greu sa faci fata concurenetei", spun in marea lor majoritate femeile. "In fiecare an apare alta generatie de fragede copile care ne iau masculii, iar noi ne degradam pe zi ce trece, ca de, la noi nu merge zicala: Barbatii sunt ca vinul rosu: cu cat e mai vechi cu atat e mai rafinat; la noi se aplica insa citatul din Enigma Otiliei: Femeia e frumoasa pana la 25 de ani apoi incepe sa decada de pe piedestal".
Insa toate aceste maxime si zicatori ar putea sa fie spulberate atat de usor: iubiti-va femeilor, iubiti-va corpul, mintea, sufletul si atunci veti fi iubite.
Stiu, e usor de zis atunci cand ai o relatie mai mult decat reusita, insa nu ajungi aici decat asa. Lipsa neincrederii, gelozia, sagetile fulgeratoare din priviri ale iscoadei - femeie nu duc decat la imbatranire prematura a pielii si mai ales a sufletului.
De curand am citit niste reportaje despre statutul femeii din Etiopia, Nepal si nu numai. Am ramas socata sa aflu ca acolo nu exista nimik din ceea ce stim noi ca ar reprezenta cuvantul femeie: ele nu au nici un drept; ele sunt vandute si maritate de la 11 ani cu barbati de 45-55 de ani. Am vazut chiar o poza a unei copile de 8 ani alaturi de logodnicul ei de 65. Habar nu avea cine e acel barbat si nici ce se astepata de la ea in urmatorii ani, ea era o copila care radea rusinata ca i se face poza... Cele care au curajul sa fuga inainte de nunta stabilita ajung sa fie vandute pe 4 euro. Ce facem noi cu 4 euro?! Nici macar o manichiura...
In Etiopia 75% din femei sufera de circumcizia clitorisului, pentru ca placerea inseamna nesupunere fata de barbat...
Si ma opresc aici cu ororile.
Dragelor, suntem libere! Libere sa iubim pe cine vrem, sa traim cum vrem, sa invatam, sa avem o cariera, sa avem cati copii vrem, cand ii vrem si mai ales suntem LIBERE sa ne iubim pe noi insene.
De ce sa nu folosim acest drept ca sa fim noi asa cum numai noi stim. E simplu si in acelasi timp foarte greu, pentru ca si noi suntem cenzurate de o societate de consum si de concurenta, insa nu o vom face pentru ei ci pentru ca noi: sa ramanem mereu frumoase si tinere!
Insa ceea ce mi-a atras atentia a fost ea, Femeia de la concerte, prezenta pretutindeni si totusi acceasi Femeie de pe strada, de la munca, de la coafor... doar Femeia.
Stau si ma intreb de ce le este barbatilor asa de greu sa ne inteleaga si raspunsul este foarte simplu: noi mereu jucam un rol: al fetei suparate, al celei cu un Ego imens, al celei fitzoase si multe alte roluri, depinzand de situatie.
Cu Barbatii lucrurile stau taman invers: ei sunt ceea ce fac si ceea ce spun in marea lor majoritate. Bine, sunt si cei care ne ademenesc in mrejele unei asa-zise relatii, pentru ca noi sa fim mai docile in pretentii si neincredere, insa bottom of line sunt sinceri, mult mai sinceri decat noi.
Rad mereu in sinea mea cand vad acest joc al Femeii care nu vrea altceva decat sa atraga atentia, sa se simta admirata si "iubita", oricum ar fi, numai sa vada si celelalte din jur, ca Ea si numai Ea domina multimea.
"E greu sa faci fata concurenetei", spun in marea lor majoritate femeile. "In fiecare an apare alta generatie de fragede copile care ne iau masculii, iar noi ne degradam pe zi ce trece, ca de, la noi nu merge zicala: Barbatii sunt ca vinul rosu: cu cat e mai vechi cu atat e mai rafinat; la noi se aplica insa citatul din Enigma Otiliei: Femeia e frumoasa pana la 25 de ani apoi incepe sa decada de pe piedestal".
Insa toate aceste maxime si zicatori ar putea sa fie spulberate atat de usor: iubiti-va femeilor, iubiti-va corpul, mintea, sufletul si atunci veti fi iubite.
Stiu, e usor de zis atunci cand ai o relatie mai mult decat reusita, insa nu ajungi aici decat asa. Lipsa neincrederii, gelozia, sagetile fulgeratoare din priviri ale iscoadei - femeie nu duc decat la imbatranire prematura a pielii si mai ales a sufletului.
De curand am citit niste reportaje despre statutul femeii din Etiopia, Nepal si nu numai. Am ramas socata sa aflu ca acolo nu exista nimik din ceea ce stim noi ca ar reprezenta cuvantul femeie: ele nu au nici un drept; ele sunt vandute si maritate de la 11 ani cu barbati de 45-55 de ani. Am vazut chiar o poza a unei copile de 8 ani alaturi de logodnicul ei de 65. Habar nu avea cine e acel barbat si nici ce se astepata de la ea in urmatorii ani, ea era o copila care radea rusinata ca i se face poza... Cele care au curajul sa fuga inainte de nunta stabilita ajung sa fie vandute pe 4 euro. Ce facem noi cu 4 euro?! Nici macar o manichiura...
In Etiopia 75% din femei sufera de circumcizia clitorisului, pentru ca placerea inseamna nesupunere fata de barbat...
Si ma opresc aici cu ororile.
Dragelor, suntem libere! Libere sa iubim pe cine vrem, sa traim cum vrem, sa invatam, sa avem o cariera, sa avem cati copii vrem, cand ii vrem si mai ales suntem LIBERE sa ne iubim pe noi insene.
De ce sa nu folosim acest drept ca sa fim noi asa cum numai noi stim. E simplu si in acelasi timp foarte greu, pentru ca si noi suntem cenzurate de o societate de consum si de concurenta, insa nu o vom face pentru ei ci pentru ca noi: sa ramanem mereu frumoase si tinere!
vineri, 30 mai 2008
Flying with low cost!
Vinerea trecuta am plecat spre Barcelona.
Calatorie programata din timp: cazare, ghiduri, zboruri, vreme etc.
Ne-am hotarat sa zburam cu low cost si anume Wizz Air, pentru ca diferentele erau enorme cu Taromul; plus ca multi prieteni au zburat cu aceasta firma si au fost multumiti. Zis si facut: am luat bilete, plus extended legs - spatiu la picioare ca sa nu stam cu ele in gura.
La Baneasa a inceput distractia: nici bine nu facem check in-ul ca suntem anuntati ca deja se va decola cu 2 ore intarziere. Imi propun sa nu ma enervez si imi spun: low cost! Asta e! Vacanta de-abia incepe, in cateva ore voi fi pe La Rambla si nimik nu va mai conta.
Nu stiu daca ati fost la Baneasa vreodata, insa ti se pare ca esti int-o gara a unui sat uitat de lume, unde tractoristii, capsunarii si toti marletii satului s-au adunat sa-si etaleze negreala de sub unghii, mirosul de ceapa si varza stricata si lantaurile de aur: TOATE!!!
Eu si prietenul meu eram ca nuca in perete acolo: el imbracat smart casual, eu pe tocuri cu decolteu, ce mai, se vedea de la o posta ca nu suntem de-ai casei.
Ajungem in sfarsit in avion, dupa ce am stat si am asteptat un ratat de autobuz si ne-am inghesuit cu toti distrusii sa ajungem acolo.
Locurile cu extended leg se vedeau de la o posta avand REZERVARE scris mare pe ele, si stewardese si stewarzi pazindu-le de-o parte si de alta, ca nu cumva sa se aseze marletii. Ne-am ocupat locurile, care sincera sa fiu au fost cel mai bun lucru: aveai loc sa te intinzi cat erai de lung si nu atingeai scaunul din fata.
Nu acelasi lucru il pot spune si despre restul turmei care statea inghesuita ca sardele.
La cateva minute dupa decolare, la 2 scaune in fata mea, au inceput sa se auda niste injuraturi: de morti si raniti si anumite organe barbatesti si femeiesti. Una dintre "doamne" isi sprijinea genunchii de scaunul tipei din fata si aia era inghiontita.
Nu cred ca vreti sa stiti ce s-a intamplat dupa aia: "doamnele" s-au luat la bataie: capete in gura, picioare, palme si pulmi, scuipaturi. Bataie ca in vestul salbatic la 10000 de m altitudine!!!!
Am ramas interzisa pentru ca nu asistasem in viata mea la o bataie live, si intre doua femei.
La un rand in spate stateau socati doi spanioli.
Acum vin eu si va intreb: cand se duc aia acasa oare ce vor povesti despre drumul lor? Acelasi lucru pe care l-am povestit eu mai sus.
Concluzia: Suntem un neam de marlani, nespalati, necizelati si lipsiti de educatie!!!
Asta este imaginea noastra in afara, si, din pacate, va continua sa fie perpetuata, atata timp cat aceste specimene nu vor fi exterminate.
Concluzia personla: nu voi mai zbura in viata mea cu low cost!
P.S.: Barcelona a meritat totusi acest sacrificiu, nu pot spune decat ca este o imensa bijuterie arhitecturala.
Calatorie programata din timp: cazare, ghiduri, zboruri, vreme etc.
Ne-am hotarat sa zburam cu low cost si anume Wizz Air, pentru ca diferentele erau enorme cu Taromul; plus ca multi prieteni au zburat cu aceasta firma si au fost multumiti. Zis si facut: am luat bilete, plus extended legs - spatiu la picioare ca sa nu stam cu ele in gura.
La Baneasa a inceput distractia: nici bine nu facem check in-ul ca suntem anuntati ca deja se va decola cu 2 ore intarziere. Imi propun sa nu ma enervez si imi spun: low cost! Asta e! Vacanta de-abia incepe, in cateva ore voi fi pe La Rambla si nimik nu va mai conta.
Nu stiu daca ati fost la Baneasa vreodata, insa ti se pare ca esti int-o gara a unui sat uitat de lume, unde tractoristii, capsunarii si toti marletii satului s-au adunat sa-si etaleze negreala de sub unghii, mirosul de ceapa si varza stricata si lantaurile de aur: TOATE!!!
Eu si prietenul meu eram ca nuca in perete acolo: el imbracat smart casual, eu pe tocuri cu decolteu, ce mai, se vedea de la o posta ca nu suntem de-ai casei.
Ajungem in sfarsit in avion, dupa ce am stat si am asteptat un ratat de autobuz si ne-am inghesuit cu toti distrusii sa ajungem acolo.
Locurile cu extended leg se vedeau de la o posta avand REZERVARE scris mare pe ele, si stewardese si stewarzi pazindu-le de-o parte si de alta, ca nu cumva sa se aseze marletii. Ne-am ocupat locurile, care sincera sa fiu au fost cel mai bun lucru: aveai loc sa te intinzi cat erai de lung si nu atingeai scaunul din fata.
Nu acelasi lucru il pot spune si despre restul turmei care statea inghesuita ca sardele.
La cateva minute dupa decolare, la 2 scaune in fata mea, au inceput sa se auda niste injuraturi: de morti si raniti si anumite organe barbatesti si femeiesti. Una dintre "doamne" isi sprijinea genunchii de scaunul tipei din fata si aia era inghiontita.
Nu cred ca vreti sa stiti ce s-a intamplat dupa aia: "doamnele" s-au luat la bataie: capete in gura, picioare, palme si pulmi, scuipaturi. Bataie ca in vestul salbatic la 10000 de m altitudine!!!!
Am ramas interzisa pentru ca nu asistasem in viata mea la o bataie live, si intre doua femei.
La un rand in spate stateau socati doi spanioli.
Acum vin eu si va intreb: cand se duc aia acasa oare ce vor povesti despre drumul lor? Acelasi lucru pe care l-am povestit eu mai sus.
Concluzia: Suntem un neam de marlani, nespalati, necizelati si lipsiti de educatie!!!
Asta este imaginea noastra in afara, si, din pacate, va continua sa fie perpetuata, atata timp cat aceste specimene nu vor fi exterminate.
Concluzia personla: nu voi mai zbura in viata mea cu low cost!
P.S.: Barcelona a meritat totusi acest sacrificiu, nu pot spune decat ca este o imensa bijuterie arhitecturala.
joi, 22 mai 2008
United Way
Lucrez intr-o multinationala. Pot spune ca sunt un mic corporatist, insa nu ma incadrez in tiparul specific de lingusitorie, cap plecat and no opinion.
Nu-mi place ceea ce reprezint, o rotita intr-un sistem, dezumanizare si robotizare.
Insa astazi am vazut o parte buna a acestor corporatii si anume ajutorul pe care ele il ofera oragnizatiilor cu scopuri caritabile.
Una dintre aceste organizatii este United Way, de care eu auzisem prin prisma Antenei 1 - Raduleasca.
Am asistat la un meeting in care ni se prezenta un filmulet de "inmuiere si impresionare" a inimii de corporatist.
Desigur, se doresc donatii pentru diverse proiecte si am ramas socata sa aflu, ca din atatea multinationale afisate ca parteneri ai United Ways, doar 5000 de oameni sunt ajutati.
Mai mult, sunt uimita sa vad cata indiferenta este in jurul nostru: am intrat intr-o imensa sala de conferinta unde erau nu mai mult de 17 persoane...
Poate nu castigam foarte multi bani, insa am colegi pe care i-a bufnit rasul cand le-am dat Cardul de Donatie!!!
Ma gandesc cat de multe se pot face daca am da pe luna macar 1% din salariul nostru.
Stim ca exista copii abandonati, stim ca exista familii in care abuzurile sunt la ordinea zilei, stim de SIDA, leucemie, azile.... insa alungam aceste "orori" mai jos de subconstient, pentru a nu ne strica concediul, placerea unei cine in restaurante luxoase sau chiar un film la mall.
De fapt ma intreb: ce ne face sa intoarcem privirea, desi ne doare si am vrea sa ajutam...?
Nu-mi place ceea ce reprezint, o rotita intr-un sistem, dezumanizare si robotizare.
Insa astazi am vazut o parte buna a acestor corporatii si anume ajutorul pe care ele il ofera oragnizatiilor cu scopuri caritabile.
Una dintre aceste organizatii este United Way, de care eu auzisem prin prisma Antenei 1 - Raduleasca.
Am asistat la un meeting in care ni se prezenta un filmulet de "inmuiere si impresionare" a inimii de corporatist.
Desigur, se doresc donatii pentru diverse proiecte si am ramas socata sa aflu, ca din atatea multinationale afisate ca parteneri ai United Ways, doar 5000 de oameni sunt ajutati.
Mai mult, sunt uimita sa vad cata indiferenta este in jurul nostru: am intrat intr-o imensa sala de conferinta unde erau nu mai mult de 17 persoane...
Poate nu castigam foarte multi bani, insa am colegi pe care i-a bufnit rasul cand le-am dat Cardul de Donatie!!!
Ma gandesc cat de multe se pot face daca am da pe luna macar 1% din salariul nostru.
Stim ca exista copii abandonati, stim ca exista familii in care abuzurile sunt la ordinea zilei, stim de SIDA, leucemie, azile.... insa alungam aceste "orori" mai jos de subconstient, pentru a nu ne strica concediul, placerea unei cine in restaurante luxoase sau chiar un film la mall.
De fapt ma intreb: ce ne face sa intoarcem privirea, desi ne doare si am vrea sa ajutam...?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)