Vinerea trecuta am plecat spre Barcelona.
Calatorie programata din timp: cazare, ghiduri, zboruri, vreme etc.
Ne-am hotarat sa zburam cu low cost si anume Wizz Air, pentru ca diferentele erau enorme cu Taromul; plus ca multi prieteni au zburat cu aceasta firma si au fost multumiti. Zis si facut: am luat bilete, plus extended legs - spatiu la picioare ca sa nu stam cu ele in gura.
La Baneasa a inceput distractia: nici bine nu facem check in-ul ca suntem anuntati ca deja se va decola cu 2 ore intarziere. Imi propun sa nu ma enervez si imi spun: low cost! Asta e! Vacanta de-abia incepe, in cateva ore voi fi pe La Rambla si nimik nu va mai conta.
Nu stiu daca ati fost la Baneasa vreodata, insa ti se pare ca esti int-o gara a unui sat uitat de lume, unde tractoristii, capsunarii si toti marletii satului s-au adunat sa-si etaleze negreala de sub unghii, mirosul de ceapa si varza stricata si lantaurile de aur: TOATE!!!
Eu si prietenul meu eram ca nuca in perete acolo: el imbracat smart casual, eu pe tocuri cu decolteu, ce mai, se vedea de la o posta ca nu suntem de-ai casei.
Ajungem in sfarsit in avion, dupa ce am stat si am asteptat un ratat de autobuz si ne-am inghesuit cu toti distrusii sa ajungem acolo.
Locurile cu extended leg se vedeau de la o posta avand REZERVARE scris mare pe ele, si stewardese si stewarzi pazindu-le de-o parte si de alta, ca nu cumva sa se aseze marletii. Ne-am ocupat locurile, care sincera sa fiu au fost cel mai bun lucru: aveai loc sa te intinzi cat erai de lung si nu atingeai scaunul din fata.
Nu acelasi lucru il pot spune si despre restul turmei care statea inghesuita ca sardele.
La cateva minute dupa decolare, la 2 scaune in fata mea, au inceput sa se auda niste injuraturi: de morti si raniti si anumite organe barbatesti si femeiesti. Una dintre "doamne" isi sprijinea genunchii de scaunul tipei din fata si aia era inghiontita.
Nu cred ca vreti sa stiti ce s-a intamplat dupa aia: "doamnele" s-au luat la bataie: capete in gura, picioare, palme si pulmi, scuipaturi. Bataie ca in vestul salbatic la 10000 de m altitudine!!!!
Am ramas interzisa pentru ca nu asistasem in viata mea la o bataie live, si intre doua femei.
La un rand in spate stateau socati doi spanioli.
Acum vin eu si va intreb: cand se duc aia acasa oare ce vor povesti despre drumul lor? Acelasi lucru pe care l-am povestit eu mai sus.
Concluzia: Suntem un neam de marlani, nespalati, necizelati si lipsiti de educatie!!!
Asta este imaginea noastra in afara, si, din pacate, va continua sa fie perpetuata, atata timp cat aceste specimene nu vor fi exterminate.
Concluzia personla: nu voi mai zbura in viata mea cu low cost!
P.S.: Barcelona a meritat totusi acest sacrificiu, nu pot spune decat ca este o imensa bijuterie arhitecturala.
vineri, 30 mai 2008
joi, 22 mai 2008
United Way
Lucrez intr-o multinationala. Pot spune ca sunt un mic corporatist, insa nu ma incadrez in tiparul specific de lingusitorie, cap plecat and no opinion.
Nu-mi place ceea ce reprezint, o rotita intr-un sistem, dezumanizare si robotizare.
Insa astazi am vazut o parte buna a acestor corporatii si anume ajutorul pe care ele il ofera oragnizatiilor cu scopuri caritabile.
Una dintre aceste organizatii este United Way, de care eu auzisem prin prisma Antenei 1 - Raduleasca.
Am asistat la un meeting in care ni se prezenta un filmulet de "inmuiere si impresionare" a inimii de corporatist.
Desigur, se doresc donatii pentru diverse proiecte si am ramas socata sa aflu, ca din atatea multinationale afisate ca parteneri ai United Ways, doar 5000 de oameni sunt ajutati.
Mai mult, sunt uimita sa vad cata indiferenta este in jurul nostru: am intrat intr-o imensa sala de conferinta unde erau nu mai mult de 17 persoane...
Poate nu castigam foarte multi bani, insa am colegi pe care i-a bufnit rasul cand le-am dat Cardul de Donatie!!!
Ma gandesc cat de multe se pot face daca am da pe luna macar 1% din salariul nostru.
Stim ca exista copii abandonati, stim ca exista familii in care abuzurile sunt la ordinea zilei, stim de SIDA, leucemie, azile.... insa alungam aceste "orori" mai jos de subconstient, pentru a nu ne strica concediul, placerea unei cine in restaurante luxoase sau chiar un film la mall.
De fapt ma intreb: ce ne face sa intoarcem privirea, desi ne doare si am vrea sa ajutam...?
Nu-mi place ceea ce reprezint, o rotita intr-un sistem, dezumanizare si robotizare.
Insa astazi am vazut o parte buna a acestor corporatii si anume ajutorul pe care ele il ofera oragnizatiilor cu scopuri caritabile.
Una dintre aceste organizatii este United Way, de care eu auzisem prin prisma Antenei 1 - Raduleasca.
Am asistat la un meeting in care ni se prezenta un filmulet de "inmuiere si impresionare" a inimii de corporatist.
Desigur, se doresc donatii pentru diverse proiecte si am ramas socata sa aflu, ca din atatea multinationale afisate ca parteneri ai United Ways, doar 5000 de oameni sunt ajutati.
Mai mult, sunt uimita sa vad cata indiferenta este in jurul nostru: am intrat intr-o imensa sala de conferinta unde erau nu mai mult de 17 persoane...
Poate nu castigam foarte multi bani, insa am colegi pe care i-a bufnit rasul cand le-am dat Cardul de Donatie!!!
Ma gandesc cat de multe se pot face daca am da pe luna macar 1% din salariul nostru.
Stim ca exista copii abandonati, stim ca exista familii in care abuzurile sunt la ordinea zilei, stim de SIDA, leucemie, azile.... insa alungam aceste "orori" mai jos de subconstient, pentru a nu ne strica concediul, placerea unei cine in restaurante luxoase sau chiar un film la mall.
De fapt ma intreb: ce ne face sa intoarcem privirea, desi ne doare si am vrea sa ajutam...?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)